Fondazione Cariverona, un acționar important la UniCredit, susține planurile băncii italiene de preluare a controlului Commerzbank. UniCredit a provocat iritarea oficialilor de la Berlin devenind cel mai mare investitor privat în Commerzbank și pregătind terenul pentru a deveni acționar majoritar, depășind statul german și fondul american de investiții BlackRock Inc. Bruno Giordano a declarat la o conferință de presă că este surprins de opoziția în Germania față de un proiect major european în sectorul bancar. Fundația bancară italiană Cariverona deține o participație de 1,09% în UniCredit. Bruno Giordano a anunțat că Fondazione Cariverona ia în considerare achiziționarea unei participații la Poste Italiane, în cadrul planificatei vânzări de acțiuni a Trezoreriei Italiei. Operatorul este evaluat la aproximativ 16,2 miliarde de euro la actualele prețuri de pe piață, iar propusa vânzare de acțiuni ar urma să ajute la reducerea cu 2,3 miliarde de euro a datoriei publice imense a Italiei. Săptămâna trecută, câteva publicații italiene au informat că fundațiile bancare din Italia sunt interesate de achiziționarea unor participații la Poste Italiane. Bruno Giordano a explicat că eventuala tranzacție va face parte din strategia de diversificare a investițiilor fundației bancare. În urma potențialei tranzacții, Trezoreria Italiei își va reduce participația, dar peste 50% din acțiunile Poste Italiane rămân la stat. Poste Italiane este un angajator major în Italia, având peste 120,000 de angajați și intenționează să plătească dividende de 6,5 miliarde de euro în perioada 2024 – 2028. Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni și-a propus să vândă pachete de acțiuni cu o valoare de aproximativ 20 de miliarde de euro până în 2026, în încercarea de a reduce datoria publică uriașă a țării. De la finalul lui 2023, Trezoreria Italiei a obținut aproximativ 3 miliarde de euro în urma reducerii participației deținute la banca Banca Monte dei Paschi di Siena SpA și la grupul energetic SpA.
Distribuie
Mai multe