În 2024, Uniunea Europeană a cunoscut o creștere a productivității muncii în agricultură de 1,6%, un rezultat pozitiv care reflectă avansurile tehnologice, metodele de cultivare modernizate și o mai bună gestionare a resurselor. Totuși, un contrast îngrijorător apare atunci când ne concentrăm asupra României, unde eficiența în sectorul agricol a scăzut dramatic. Aceasta este o situație care ridică întrebări fundamentale despre sustenabilitatea agriculturii românești și despre viitorul acestui sector atât de important pentru economia națională.
Analiza situației agricole din România relevă o multitudine de factori care contribuie la această scădere alarmantă a productivității. În primul rând, infrastructura deficitară joacă un rol esențial. Multe dintre fermele din România se confruntă cu lipsa accesului la drumuri bine întreținute, ceea ce îngreunează transportul producției agricole spre piețe. Aceste obstacole logistice au dus la pierderi considerabile, afectând veniturile producătorilor și, într-un final, întreaga economie rurală.
De asemenea, lipsa de investiții în tehnologie este un alt aspect critic. În timp ce fermierii din alte state membre ale Uniunii Europene adoptă echipamente și tehnici moderne care maximizează randamentul și eficiența, în România, mulți agricultori continuă să utilizeze metodele tradiționale, care rezistă în fața provocărilor contemporane. Acest fenomen nu doar că reduce productivitatea, ci și competitivitatea pe piața internă și externă.
Apoi, educația și formarea continuă a fermierilor rămân deficitare. Deși există programe de sprijin pentru fermieri, mulți nu au acces la informațiile necesare pentru a implementa practici agricole eficiente. Acest lucru relevă o nevoie urgentă de a dezvolta inițiative educaționale care să sprijine formarea profesională și adaptarea la cerințele moderne.
În plus, politicile guvernamentale din domeniul agricol par să fie incoerente și lipsite de continuitate. Schimbările frecvente în legislație și în reglementările de sprijin au creat un climat de incertitudine pentru agricultori, care nu pot planifica pe termen lung.
Din păcate, stare economică a mediului rural afectează și aspecte sociale. Rata migrației din zonele rurale către orașe este în continuă creștere, lăsând satele cu o forță de muncă tot mai redusă. Aceasta nu face decât să accentueze problema scăderii productivității. Tinerii, în special, preferă să lucreze în orașe, unde se bucură de mai multe oportunități și salarii mai mari.
O altă provoca fiecare sector al agriculturii românești se confruntă cu influențe externe, precum schimbările climatice. Fenomenele meteorologice extreme, precum secetele, inundațiile si înghețurile târzii, au un impact devastator asupra culturilor, punând astfel sub semnul întrebării capacitatea de supraviețuire a fermierilor.
În contextul acestor provocări, este imperativ ca România să adopte o strategie coerentă în sprijinul agriculturii. Investițiile în infrastructură, dezvoltarea de programe educaționale pentru fermieri, modernizarea tehnologică și îmbunătățirea politicilor guvernamentale sunt doar câteva dintre măsurile necesare pentru a inversa tendința actuală.
În concluzie, scăderea productivității muncii în agricultură din România nu poate fi ignorată, mai ales în comparație cu progresele înregistrate la nivelul Uniunii Europene. Este momentul ca autoritățile și comunitatea agricolă să se unească într-un demers comun pentru a asigura un viitor sustenabil agriculturii românești. Nu există alternativă la o reformă profundă care să răspundă nevoilor actuale și viitoare ale acestui sector vital. Doar așa putem spera să redăm încrederea în posibilitățile agriculturii din România și să ne asigurăm traiul fermierilor, al famililor acestora și al consumatorilor, al celor care depind de produsele locale.