Acțiunea Blocada continuă în județul Botoșani

Acțiunea Blocada continuă în județul Botoșani, având ca rezultat aproape două sute de amenzi și opt permise reținute în ultimele 24 de ore. Polițiștii botoșăneni, în colaborare cu jandarmii, au desfășurat 4 acțiuni punctuale în cadrul planului de activitate BLOCADA și au intervenit la 39 de evenimente, majoritatea fiind sesizate prin apel la 112. Scopul acestor activități a fost de a asigura climatul de ordine și siguranță publică, de a crește gradul de disciplină rutieră și de a preveni și combate traficul și consumul de droguri și alte substanțe interzise. În urma acțiunilor, au fost aplicate 171 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 76.000 de lei, și au fost reținute 8 permise de conducere și 4 certificate de înmatriculare. Acțiunile au avut loc în orașele Săveni, Darabani, Bucecea și Dorohoi.

Mai multe

Local News