Caravana „Bună ziua, schimbare!” a sosit în localitatea Poienile de sub Munte, județul Maramureș, și va staționa acolo până pe 17 mai 2024. Aceasta este prima localitate din lista celor pe care camionul modular BCR & Vodafone le va vizita în acest an. Caravana, dezvoltată pentru a simplifica accesul comunităților locale la servicii financiare și tehnologie, va oferi locuitorilor acces la servicii și produse financiare, precum și la cursuri de educație financiară. De asemenea, agricultorii vor putea afla cum să acceseze finanțare pentru dezvoltarea propriilor afaceri și vor primi informații despre fondurile europene disponibile și politicile agricole. Caravana facilitează, de asemenea, accesul la servicii de protecție și asigurări generale și de viață. Prin intermediul caravanei, membrii comunității vor avea acces la servicii financiare BCR, precum conturi curente, carduri și asigurări, dar și la pachete de servicii Vodafone de telecomunicații și tehnologie. În cadrul acestei inițiative, se dorește creșterea gradului de incluziune financiară și tehnologică în comunități și găsirea soluțiilor pentru o viață mai bună, axată pe dezvoltarea economică și socială la nivel local.
Mai multe