În zilele frumoase ale anului 1949, Bucureștiul, capitala României, se confrunta cu o transformare dramatică, iar sărbătorile de Crăciun nu făceau excepție. Într-un context în care orașul își revenea încet după ravagiile celui de-al Doilea Război Mondial, atmosfera festivă a fost distorsionată de regimul comunist recent instaurat. Pe fundalul unei societăți în căutarea identității, simbolurile tradiționale ale sărbătorii au fost înlocuite cu versiuni drastice, necorespunzătoare, care reflectau noua ordine socială.
Dacă în 1948 majoritatea copiilor erau familiarizați cu tradițiile Crăciunului, precum așteptarea lui Moș Crăciun și colindele, un an mai târziu, aceste obiceiuri fuseseră deja înlocuite. În locul Moșului cu haină roșie, îndrăgit de toți, a apărut o figură nouă, Moș Gerilă, care beneficia de o conotație ambiguă, dar deloc festivă. Așadar, venirea lui Moș Gerilă nu mai era locul de întâlnire al bucuriei copilăriei, ci o tentativă vădită de a seculariza sărbătorile în conformitate cu ideologia comunistă.
Un exemplu palpabil al acestei schimbări poate fi observat într-o fotografie istorică care surprinde copii privindu-l nedumeriți pe Moș Gerilă, într-o pauză ciudată de lângă pomul de iarnă situat în fața Facultății de Drept. Aceștia, deși încântați de bradul luminat, păreau neîncrezători, ca și cum ar fi fost prizonieri între două lumi: una care le promitea tradiții bogate și una care le impunea norme artificiale.
Așadar, în Bucureștiul anului 1949 nu existau târguri de Crăciun pline de lumini și bucurie, ci doar o încercare de a promova „serbarea pomului de iarnă”, o versiune palidă și schițată a ceea ce trebuia să fie o sărbătoare. Data de 25 decembrie, pe care toți copiii o așteptau cu sufletul la gură pentru a primi daruri, a fost transformată într-o zi de muncă, iar Moș Gerilă a fost programat să vină pe 31 decembrie, un simbol al retragerii tradiției în favoarea unei noi ideologii.
Sigur, toată această misiune nu a fost fără consecințe. Tradițiile în cadrul cărora se celebra Crăciunul au fost treptat diluate, însă, paradoxal, dorința de sărbătoare a fost în continuare prezentă în inimile oamenilor. Aceasta reiese din denumirile pe care le-au găsit oamenii pentru a menține spiritul de festă: pomul de iarnă, în loc de bradul de Crăciun, colindele erau ascultate, dar rar cântate, și Moș Gerilă a ajuns să fie o simplă umbră a ceea ce Moș Crăciun odata reprezenta.
Prin urmare, cu toate că regimul încerca să normalizeze noua realitate, speranța și creativitatea românilor au prins viață, chiar și într-un context atât de restrictiv. Sărbătorile s-au transformat în forme noi de convocare a tradiției, iar sufletul poporului a continuat să vibreze, chiar dacă aceasta se întâmpla în umbra Regisului.