Detalii șocante ies la iveală despre asistentul medical găsit mort într-o mașină în municipiul Pitești. Potrivit unor surse, tânărul avea o branulă la picior, pe care și-ar fi administrat o combinație de substanțe medicale. Acesta avea 30 de ani și era asistent veterinar, iar flacoanele folosite au fost găsite în cabinet. Colegii acestuia au declarat că era supărat și ar fi luat medicamente pentru depresie, însă nu a lăsat niciun bilet de adio. Autoritățile investighează două ipoteze în acest caz. Prima ipoteză este că bărbatul s-a sinucis, iar cea de-a doua ipoteză este că acesta consuma droguri și o doză prea mare l-ar fi ucis. Medicii legiști vor efectua teste toxicologice pentru a determina ce substanțe se aflau în corpul asistentului medical și dacă acesta consumase și alcool.
Mai multe