Grindeanu: Negocierile de la Metrorex vor continua până la stabilirea unui consens

Distribuie

Potrivit unui comunicat al ministerului de resort, o nouă rundă de negocieri între conducerea Metrorex şi sindicatele din branşă a avut loc joi la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), la discuţii participând premierul Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi primarul sectorului 4, Daniel Băluţă, scrie Agerpres. Reprezentanţii sindicali au expus solicitările angajaţilor din cadrul companiei, care vizează salarizarea, schema de personal şi alte drepturi contractuale. Toate părţile au convenit că discuţiile vor continua până la stabilirea unui consens. „Negocierile patronate-sindicate vor continua. Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat asigurări că Executivul va sprijini orice soluţie viabilă care nu va dezechilibra funcţionarea companiei Metrorex, atât din perspectiva funcţionării serviciilor companiei, cât şi din perspectiva bugetelor disponibile. Practic, rolul discuţiilor este tocmai acela de a găsi cele mai bune variante pentru angajaţii Metrorex, dar şi pentru călători! Cum am mai declarat, eu sunt optimist că vom identifica rapid o soluţie de comun acord, astfel încât să nu se ajungă la situaţii de blocaj”, a afirmat ministrul Transporturilor, citat în comunicat. 31 octombrie a fost termenul limită pe care Sindicatul de la Metrou – USLM – l-a stabilit pentru finalizarea discuțiilor cu conducerea Metrorex pe contractul colectiv de muncă. Inițial acesta era 14 octombrie. Președintele USLM, Marian Artimon, a declarat pentru AGERPRES, pe 27 octombrie, că în cazul în care negocierile eșuează, în maximum trei săptămâni ar putea fi declanșată greva generală, chiar în ziua în care Metrorex va marca 45 de ani de la înființare, respectiv 19 noiembrie. La rândul său, directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, a afirmat, în urmă cu două zile, că negocierile cu partenerii de dialog social pentru încheierea noului Contract Colectiv de Muncă vor continua și „vom avea înțelepciunea necesară astfel încât cetățenii să nu sufere. Joi, liderul USLM a precizat, pentru AGERPRES, că negocierile „au mers prost” și că „în acest moment sunt blocate”.

Mai multe

Local News