În inima Bucureștiului, un apel la solidaritate răsună din toate colțurile orașului. Răzvan, un tânăr de doar 17 ani, diagnosticat cu sindromul Asperger, este căutat de mii de oameni după ce a dispărut pe 10 decembrie, în jurul orei 17:30, din zona Universitate. Ultima sa apariție a fost surprinsă de martorii care l-au văzut pe străzile aglomerate, dar de atunci, familia și prietenii săi nu mai au nicio veste despre el.
Chipul lui Răzvan a ajuns pe rețelele de socializare, circulând printre utilizatori cu rapiditatea focului. Un strigăt de ajutor care a mobilizat oameni din toate colțurile orașului, voluntari care au ieșit pe străzi pentru a distribui afișe și a căuta indicii privind locul în care ar putea fi. Sute de oameni au desenat planuri pe hărți, au strigat numele său, cu speranța că cineva va oferi o informație prețioasă.
Răzvan este cunoscut pentru obiceiurile sale mai speciale, caracteristice tinerilor cu acest sindrom: are o percepție diferită asupra lumii și uneori își arată emoțiile într-un mod mai puțin convențional decât majoritatea colegilor săi. Aici intervine complexitatea situației – sindromul Asperger nu îl face mai puțin important sau valoros, ci, din contră, el aduce o adâncire a sentimentelor și a gândurilor, dar la rândul său, îl poate face vulnerabil în fața unui mediu care nu înțelege întotdeauna particularitățile sale.
Adolescentul care a purtat în acea zi un trening închis la culoare și pantofi colorați a fost văzut printre tinerii care își petrec timpul liber în centrul capitalei, dar în mod nefericit, a dispărut fără urmă. Cei care îl cunosc bine apreciază bucuria și gingășia cu care își trăiește zilele, dar și provocările cu care se confruntă din cauza dificultăților de a interpreta semnalele sociale.
Cei care revin la narațiunea lui Răzvan ne amintește că fiecare gest, fiecare cuvânt are o putere formidabilă. În această situație, readucerea lui acasă reprezintă o prioritate. Toți cei care l-au văzut sunt rugați să sune la 112 sau să contacteze numerele de telefon disponibile. Oamenii se mobilizează, îndemnându-se reciproc să-i ajute părinții să nu trăiască o a doua noapte de nesiguranță. Printre ei, mesageri ai empatiei, rude, prieteni, toți ctitorii unui val de iubire umană, care nu se lasă copleșit de indiferență.
Dacă cineva din București a avut vreo întâlnire cu Răzvan, chiar și superficial, suntem încrezători că vocea lor ar putea aduce speranță în viața lui și a celor apropiați. Căutarea acestui tânăr ne reamintește de responsabilitatea noastră față de comunitate, față de ce ne poate uni atunci când ne aflăm în sucursală mare a umanității. Nimeni nu este singur. Nimeni nu este uitat în fața dorinței arzătoare de a ajuta și de a găsi.