Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Brașov au identificat un bărbat, aflat sub influența alcoolului, după ce acesta a fost oprit pentru efectuarea unui control tehnic al vehiculului. Joi, 9 mai, în jurul orei 09.50, polițiștii rutieri au oprit pe DN 10, din localitatea Prejmer, un autoturism care era condus de către un bărbat, de 57 de ani, din localitate. Controlul inițial a vizat verificarea împreună cu reprezentanții RAR a stării tehnice a vehiculului condus, însă polițiștii au observat că bărbatul prezenta indicii că s-ar afla sub influența alcoolului, fapt ce a fost confirmat după testarea celui oprit, întrucât rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de valoarea înregistrată de aparatul etilotest, conducătorul auto a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, constituit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, dosar instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.
Mai multe