Datele limită de depunere a ofertelor pentru trei obiective foarte importante din municipiul Lugoj sunt programate în această lună. Este vorba despre construirea noului spital, reabilitarea Podului de Fier și reabilitarea clădirii administrative a Primăriei lugojene. Așa cum am mai anunțat, la licitația pentru noul spital, termenul de depunere al ofertelor este 17 mai. Valoarea totală a proiectului „Construire spital și funcțiuni conexe pentru Spitalul Municipal Dr. Teodor Andrei” este de 151.192.732,38 de euro, inclusiv TVA. Investiția – cea mai mare obținută în istoria Municipiului Lugoj – are finanțarea asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Prin PNRR se asigură o finanțare de 95%, iar 5% este contribuția municipiului Lugoj. La Podul de Fier, noul termen este de 15 mai. Proiectul „Reabilitarea Podului de Fier peste Râul Timiș, în municipiul Lugoj”, este finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny. Valoarea estimată a contractului este de 11,2 milioane de lei fără TVA, adică 13,4 milioane de lei cu TVA (echivalentul a 2,7 milioane de euro), iar durata va fi de 10 luni. Al treilea obiectiv cu termen de licitație apropiat (15 mai) este reabilitarea energetică a sediului administrativ al Primăriei Municipiului Lugoj. Proiectul este gestionat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și finanțat din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C5 – Valul Renovării, Operațiunea Renovarea energetică moderată a clădirilor publice-Autorități locale. Valoarea totală a proiectului este 17.136.959,35 RON. Cheltuielile neeligibile necesare implementării proiectului vor fi asigurate de Municipiul Lugoj.
Trei licitații, la scadență! Spitalul nou, Podul de Fier și refacerea clădirii Primăriei Lugoj
By dana

Mai multe