În fiecare an, pe data de 9 mai, sărbătorim Ziua Europei, marcând pacea și unitatea în Europa. Această dată reprezintă aniversarea momentului istoric în care a fost adoptată „Declarația Schuman”, propunând o nouă formă de cooperare politică în Europa, cu scopul de a preveni apariția unor noi conflicte armate între națiunile europene. Această propunere a lui Robert Schuman este considerată a fi baza pe care s-a construit Uniunea Europeană.
Cu o lună înaintea alegerilor europene, care vor avea loc între 6 și 9 iunie, peste 60 de orașe din Europa, inclusiv zece orașe din România, vor proiecta mesaje prin care încurajează cetățenii să voteze, conform unui comunicat de presă emis de Parlamentul European. Printre clădirile și monumentele care vor fi iluminate în acest scop se numără Arcul de Triumf din Paris, Colosseumul din Roma, Arcul de Triumf din București și Piața Centrală din Bruxelles. Mottoul campaniei instituționale a Parlamentului European, „Folosește-ți votul. Sau alții vor decide pentru tine”, va fi proiectat pe clădiri și drapelul Uniunii Europene. Participă de asemenea Podul Samuel Beckett și clădirile Parlamentului Național din Dublin, Primăria din Vilnius, Fortul St Angelo din Valletta, Palatul Prezidențial din Bratislava, Piața Cibeles din Madrid, Palatul Parlamentului și Palatul Victoria din București. În România, clădirile primăriilor din orașele Arad, Buzău, Craiova, Constanța, Pitești, Timișoara, Teatrul Național din Galați, Palatul Culturii din Drobeta Turnu Severin și diverse clădiri din Cluj vor fi iluminate pentru a marca această celebrare europeană.